
Ministrul Energiei avertizează: prețul energiei electrice ar putea crește pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
Bogdan Ivan: scumpirea gazelor naturale se poate reflecta în facturile românilor
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă că evoluțiile geopolitice din Orientul Mijlociu influențează deja piața gazelor naturale, iar o parte din majorarea costurilor ar putea fi resimțită și în prețul energiei electrice plătite de consumatori.
Potrivit declarațiilor făcute pentru Observator, creșterea prețurilor la gaze nu reprezintă un „șoc” energetic, însă impactul asupra tarifelor este considerat inevitabil.
Ministrul a explicat că, în anumite perioade de raportare, prețul gazelor naturale a fost cu aproximativ 70% mai mare comparativ cu nivelul anterior izbucnirii conflictului din Orientul Mijlociu.
În condițiile în care aproximativ 20% din producția de energie electrică a României se bazează pe gaze naturale, o parte din scumpiri se va reflecta în costurile energiei electrice.
Totuși, existența unor contracte bilaterale mai vechi între producătorii de gaze și producătorii de energie — inclusiv acorduri cu companii precum OMV Petrom — atenuează, momentan, riscul unor fluctuații majore pe piață.
Importurile scumpe de energie pun presiune pe prețul final
Bogdan Ivan a atras atenția și asupra dependenței României de importurile de energie în perioadele de consum ridicat.
În prezent, la orele de vârf, România importă aproximativ 20% din energia consumată, însă la prețuri ridicate.
Potrivit ministrului, pentru această cantitate de energie importată se plătește aproximativ 40% din costul total al energiei consumate la nivel național, situație care contribuie direct la majorarea facturilor pentru consumatori.
Conflictul din Orientul Mijlociu afectează nu doar piața carburanților, ci și piața gazelor naturale, element esențial pentru producția internă de energie electrică, a precizat ministrul, conform News.ro.
România ar putea deveni autosuficientă energetic până la finalul anului
Ministrul Energiei a anunțat că România se apropie de atingerea independenței energetice, odată cu punerea în funcțiune a mai multor proiecte majore aflate în dezvoltare.
Până la finalul anului 2026, sistemul energetic național ar urma să fie suplimentat cu:
aproximativ 2.200 MW producție de energie electrică pe bază de gaz, prin proiectul Romgaz de la Iernut;
încă 2.000 MW capacitate fotovoltaică;
1.500 MW capacități de stocare a energiei;
peste 50 MW producție de energie eoliană.În prezent, România înregistrează un deficit constant de aproximativ 1.500 MW pe parcursul a 24 de ore, energie care trebuie importată.
Potrivit ministrului, odată cu intrarea acestor investiții în producție până la sfârșitul anului, România ar putea ajunge să își acopere integral consumul intern de energie și să reducă dependența de importuri, fapt ce ar contribui automat la scăderea prețului final al energiei pentru consumatori.
Declarațiile au fost făcute sâmbătă, în județul Hunedoara.